Remediu pentru mediu
Primavara este anotimpul schimbarilor, iar natura revine la viata. Din acest motiv, oamenii cu spirit civic s-au gandit sa ajute la diminuarea poluarii si sa planteze puieti de salcam pe locul unei foste paduri defrisate de regimul comunist in comuna Ulmi. Actiunea a fost organizata de catre Centrul EDT, in parteneriat cu Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Dambovita si Directia Silvica Targoviste. Activitatea s-a desfasurat pe parcursul a doua zile, 8 si 9 aprilie, cand voluntari de toate varstele si categoriile sociale si-au reunit fortele sub genericul Remediu pentru mediu. Vineri, 8 aprilie 2011, cu mic, cu mare, copii de gradinita si cadre didactice au dorit sa se implice pentru un aer mai curat. Acestia au plantat puieti ajutati si de persoane aflatein executarea unor pedepse privative de libertate din cadrul Penitenciarului Margineni. Sambata, 9 aprilie, a venit randul tinerilor voluntari ai Centrului EDT sa-si aduca aportul la aceasta actiune. Alaturi le-au fost si elevi si cetateni de pe raza localitatii. Numarul de copacei plantati a fost mult mai numeros decat in prima zi, participantii fiind mai numerosi. Pe langa salcami, in aceasta zi s-au plantat si plopi. Toti participantii s-au aratat incantati de participare, ca si de munca depusa. Sunt convinsi ca peste cativa ani vor veni in mijlocul naturii si vor privi mandri opera lor, iar munca nu va fi fost in zadar. Chiar daca nu au primit vreo rasplata materiala, oamenii s-au simtit utili si acesta este cel mai important aspect.

