Acasă Hartă site Referinţe Despre

Ce iţi trebuie că să devii voluntar?

Caracteristica comună a tuturor voluntarilor este dorinţa de a schimba lucrurile în bine într-o anumită comunitate.

De ce ai face voluntariat ca tânar cand ai putea încerca sa te angajezi şi să castigi bani?

In primul, a avea un job şi a face voluntariat nu sunt activitaţi care se exclud una pe cealalta şi în majoritatea cazurilor nu trebuie ales între cele două. Multe ONG pot beneficia de pe urma implicarii tale în cadrul unui program de doar câteva ore pe saptamană.

Atunci când gaseşti o cauza în care crezi cu adevarat, aceasta întrebare nu va mai exista.

În schimb, dacă ne gândim la voluntariat ca la o afacere "mie ce-mi iese?" înseamna ca nu ne punem întrebarea potrivită.

Ce activitaţi de voluntariat part-time poate face un student sau un tânar absolvent?

Activitaţi administrative cum ar fi contactarea potenţialilor parteneri ai organizaţiei, promovarea mesajelor pe canalele de social media (actualizarea zilnică a paginii a Facebook, recrutarea de noi susţinatori şi voluntari pentru campaniile fundaţiei…), research cazuri sociale, contactarea potenţialilor finantaţori, sponsori; participarea la campaniile de conştientizare şi la anchetele sociale organizate de asociaţie...

Care este diferenţa dintre voluntariat şi internship?

Pe langa dorinţa care il determină de a se asocia cu o organizaţie, un voluntar se alatură acesteia şi cu un set de anumite abilitaţi, cunostinte şi resurse personale pe care le oferă gratuit in scopul atingerea obiectivelor fundaţiei sau asociaţiei, fară dorinta de a obtine beneficii materiale.

In cazul internshipului scopul este angrenarea în diverse activitaţi prin care câstigi experientă ce va conduce într-un final la obtinerea unui job remunerat.

Vezi sursa



Copyright © 2011 T.Dincă